Au fost identificaţi zeci de mii de bugetari care pot fi concediaţi. Măsurile de austeritate pregătite

Data actualizării: 13 august 2025

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că statul trebuie să găsească urgent 30 de miliarde de lei pentru a ține deficitul în frâu, în limita de 7%. Printre măsurile puse pe masă se numără creșteri de taxe, reduceri de cheltuieli și restructurări masive în aparatul public.

Creșterea TVA, impozit mai mare pentru bănci și contribuții de sănătate pentru pensionarii cu venituri mari

„Suntem în fața unui test major. Dacă România va continua să se împrumute pentru cheltuieli mult mai mari decât își poate permite – chiar și pentru salarii și pensii – riscăm ca pe viitor să nu le mai putem plăti deloc. Se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru cum a ajuns România”, a transmis Ilie Bolojan în plenul Parlamentului.

Din 1 august, TVA-ul redus se modifică semnificativ: cota de 5% devine 9%, iar cea de 9% urcă la 19%. Asta înseamnă scumpiri la energia termică, panourile fotovoltaice, lemnele de foc și locuințele cu suprafață de până la 120 mp sau sub 120.000 euro.
Mesele la restaurant și cazările vor fi și ele cu 10% mai scumpe. Mâncarea și medicamentele rămân la TVA 9%.


„Se duce direct în inflaţie, când creşte TVA cresc preţurile. Trebuie să ținem cont că din fiecare 10 lei pe care noi îi plătim ca urmare a creșterii cotelor, indiferent din care cote, doar 7 lei ajung la buget, 3 lei ajung în buzunarul hoților”, a explicat Gabriel Biriş, expert fiscal.

Vor fi mărite și accizele cu 10%, ceea ce va aduce prețuri mai mari la carburanți, alcool și țigări. Rovinieta va costa 50 de euro.
Băncile vor fi taxate cu un impozit de 29% pe „profitul excesiv”.

„Va fi construită în cursul acestui an. Vom discuta cu băncile, BNR, și vom găsi o formulă optimă prin care această taxă care privește profit excesiv al băncilor, care trebuie definit în prealabil, să poată fi aplicabilă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Guvernul vizează și pensionarii cu venituri peste 4.000 lei. Aceștia vor plăti 10% contribuție la sănătate din suma ce depășește acest prag. De exemplu, o pensie de 5.000 lei va fi diminuată cu 100 lei.

„Noi am spus tot timpul că unul din lucrurile pe care nu le vom negocia e legat de venituri mici și mijlocii. Pensiile sub 4.000 de lei nu vor fi atinse. 3 milioane de pensionari au pensii sub 4.000 de lei”, a spus Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD.

Taxa pe boală revine, iar toți cei care intră în concediu medical vor plăti 10% contribuție la sănătate. Măsura se aplică inclusiv pacienților cronici și oncologici.

„Avem milioane de concedii fictive, asta e una dintre măsurile care va descuraja pacienții și medicii să elibereze aceste concedii medicale fictive. Nu e vorba de nicio poliție a concediilor medicale, vor fi verificate fișele medicale ale medicilor. Nu va merge nimeni acasă la pacienți”, a explicat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Până în 2027, salariile și pensiile de la stat vor rămâne înghețate. Șomajul va fi acordat doar 6 luni, nu un an cum era înainte. Sporurile vor fi tăiate, iar instituțiile publice vor fi comasate. Guvernul vrea să reducă 20% din personalul ministerelor.

„Să recunoaștem faptul că, din foarte multe puncte de vedere, ANAF este disfuncțional. Nu vreau ca ANAF, în mandatul meu de ministru, să înceapă vânătoarea de controale în special către micii antreprenori și IMM-uri, unde ANAF joacă rolul de dur. Iar în relația cu marii evazioniști sau în cazul complicate e blânduţ. Aș vrea ca ANAF să inverseze această atitudine”, a adăugat Alexandru Nazare.

Și administrația locală va fi restructurată. 18.390 de posturi ar putea dispărea în funcție de scăderea populației din anumite localități.

„Atunci când e vorba de o scădere a populației într-o unitate administrativ-teritorială să nu se mențină același număr de angajați. Este vorba de 18.390 posturi din simularea noastră care pot să dispară prin această formulă”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Funcția de viceprimar ar putea fi eliminată în comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori, ca parte a măsurilor de reducere a cheltuielilor publice.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨