Document obligatoriu pentru pensie. Se trimite la Casa de Pensii de două ori pe an. Altfel, taie banii

Data actualizării: 14 august 2025

Pensionarii români care locuiesc în afara țării sunt obligați să trimită un certificat de viață de două ori pe an pentru a primi în continuare pensia. Această obligație îi vizează atât pe cei stabiliți definitiv în străinătate, cât și pe cei plecați temporar. Singura modalitate de a evita această procedură este desemnarea unui mandatar în România, prin procură specială.

Certificatul trebuie transmis autorităților române de două ori pe an

Documentul care dovedește că pensionarul este în viață poartă denumirea oficială de certificat de viață. Acesta trebuie completat și semnat de o autoritate din țara de reședință: instituții de pensii, autorități administrative locale, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie sau asociații de români cu statut legal.

„Sintagma ‘autorități legale’ se referă la instituții de pensii, autorități administrative locale, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie de pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv reședință, asociații de români cu personalitate juridică din diverse state, birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Protocoale de Colaborare: Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL – UIL) din Italia, etc.”

Formularul poate fi descărcat de pe www.cnpp.ro, unde este disponibil atât modelul nou, valabil din 9 iulie, cât și cel vechi, încă acceptat. După completare, certificatul de viață se trimite în format fizic – poștă, fax, curier – sau electronic, prin email, folosind datele de contact de pe site-ul CNPP.


„Certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, în perioada 01 ianuarie – 31 martie, respectiv în perioada 01 iulie – 30 septembrie.”

Pentru a scăpa de birocrație, Casa Națională de Pensii oferă varianta desemnării unui mandatar în România. Acesta, împuternicit prin procură specială, anunță autoritățile despre schimbări esențiale, precum decesul beneficiarului sau modificarea domiciliului.

„Certificatul de viață se utilizează exclusiv în cazul pensionarilor nerezidenți care încasează pensia în conturi bancare din străinătate sau din România și nu au mandatari desemnați cu procură specială care să anunțe casele de pensii din România despre orice schimbare survenită în ceea privește situația pensionarului (ex. deces, schimbare adresă de domiciliu etc.).”

Neîndeplinirea obligației sau lipsa mandatarului atrag suspendarea pensiei din luna următoare. Plata se reia retroactiv, de la data suspendării, imediat ce documentul ajunge la Casa Națională de Pensii.

Autoritățile recomandă pensionarilor din diaspora să respecte termenele și să folosească formatul acceptat, pentru a evita întreruperile. Informații actualizate despre procedură sunt disponibile permanent pe www.cnpp.ro.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨