Elena Lasconi acuză hărțuirea instituțiilor statului în cursa electorală

Data actualizării: 14 august 2025

Elena Lasconi, candidat USR, susține că este hărțuită de instituțiile statului, simțind presiunea pentru retragerea din cursa electorală în fiecare zi. Lasconi afirmă că instituțiile de forță, în acest caz Direcția Antifraudă, au intrat în joc, deschizând o anchetă într-un proiect social cu fonduri europene.

Presiuni și hârtii de la Direcția Antifraudă

„Chiar ieri mi-a venit o hârtie”, afirmă Lasconi. „Simt presiunea (instituțiilor n.r) în fiecare zi. Ieri chiar mi-a venit iarăși o hârtie. V-am spus că mă aștept la orice. O hârtie de la Direcția Antifraudă, nu de la Parchetul European, că iarăși se cercetează un proiect pe fonduri europene prin care am ajutat persoanele defavorizate din Câmpulung.”

„Da, am dovezi foarte clare și în registru unic de control, dar și în controalele care au venit și de la ISC, care nu trec registru lui de control prin blocarea lucrărilor, prin o grămadă de lucruri care au încercat să mi se facă, doar, doar cedez psihic, pentru că trebuie să ai un psihic puternic ca să reziști și la trădările din interior.”

Intrigile din interiorul partidului

Lasconi vorbește și de un puci intern în partid, sugerând trădări care îi complică situația. În pofida acestor provocări, ea continuă să lupte pentru oamenii de bună credință și nu se lasă intimidată de puciști. Lasconi a mai spus că a fost contactată de „emisarii sistemului” în 2024, discuțiile vizând lucruri care țin de atribuțiile președintelui, funcții.


🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨