Diana Șoșoacă la reședința lui Donald Trump la Mar-a-Lago într-o întâlnire cu Dragoș Sprînceană

Data actualizării: 12 aprilie 2025

Senatoarea Diana Șoșoacă a participat la un eveniment la Mar-a-Lago, reședința din Florida a fostului președinte SUA, Donald Trump. În acest context, lidera partidului SOS România s-a întâlnit cu fostul emisar, Dragoș Sprînceană.

Întâlnirea de la Mar-a-Lago

Șoșoacă a fost prezentă la Mar-a-Lago unde s-a întâlnit cu mai mulți români, printre care și fostul emisar, Dragoș Sprînceană. Senatoarea a postat o serie de fotografii pe contul oficial de Facebook cu descrierea: „Adevăratul emisar al României în SUA”. Fotografiile îi înfățișează și pe senatorii Ninel Peia, chestorul Senatului, şi Clement Sava, liderul grupului SOS România din Senat.

În imaginile publicate de Diana Șoșoacă pe rețelele de socializare, se poate observa cum Dragoș Sprînceană o prezintă colegilor săi din Partidul Republican. Președinta SOS România a venit la Mar-a-Lago la invitația administrației Trump, potrivit afirmațiilor lui Clement Sava, senator SOS România.


Relația dintre Diana Șoșoacă și Dragoș Sprînceană

Referitor la relația dintre Diana Șoșoacă și Dragoș Sprînceană, Clement Sava a precizat că „acum important este ca adevăratele interese ale României pe termen lung să fie reprezentate”. În una dintre înregistrările video postate pe pagina de Facebook a Dianei Șoșoacă, aceasta îi cere scuze lui Dragoș Sprînceană în numele Guvernului României. Dragoș Sprînceană a menționat că este a fost prima dată când a cunoscut-o pe Diana Șoșoacă și că nu ține legătura cu președinta SOS România.

Marcel Ciolacu s-a delimitat de afirmațiile lui Dragoș Sprînceană

Dragoș Sprînceană a avut poziții contradictorii legate de războiul din Ucraina și a susținut în mod fals că președintele francez Emmanuel Macron vrea continuarea războiului din Ucraina și că administrația americană ar trebui să „ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța”, deoarece România are un președinte interimar „care nu va mai conta într-o lună și jumătate”. În acest sens, Marcel Ciolacu s-a delimitat de afirmațiile lui Dragoș Sprânceană și a subliniat că „n-a trimis pe nimeni”, ca ambasador neoficial la Washington.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨