„Sebastian Constantin Popescu intră în cursa prezidențială din partea PNR”

Sebastian Constantin Popescu a intrat oficial în competiția pentru funcția de președinte al României, reprezentând Partidul Noua Românie (PNR). Candidatura sa a fost confirmată de Biroul Electoral Central pe data de 15 martie, ultima zi în care se puteau depune solicitări pentru competiția electorală.
Popescu revine în cursa prezidențială
Popescu, care a solicitat anularea alegerilor de anul trecut, revine în cursa prezidențială. Anunțul a fost făcut de BEC, care a precizat că termenul limită pentru depunerea solicitărilor a fost 15 martie, ora 24:00.
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 informează că, în data de 15 martie, a fost depusă candidatura lui Sebastian Constantin Popescu, desemnat de Partidul Noua Românie (PNR).”
Urmează analiza legalității candidaturii
Biroul Electoral Central va analiza și se va pronunța cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a semnului electoral, în conformitate cu prevederile legale. Sebastian Constantin Popescu a participat și la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, când a obținut un scor de 1%. La data de 27 noiembrie, el și Cristian Terheș au depus la Curtea Constituțională cereri de anulare a alegerilor prezidențiale.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨