Întreruperi de curent între 21 și 27 iulie. Ce județe vor fi afectate în toată țara

Rețele Electrice Muntenia a anunțat că în săptămâna 21–27 iulie 2025 vor avea loc întreruperi programate ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu.
Aceste opriri temporare sunt necesare pentru lucrări de întreținere, modernizări și reparații ale rețelei electrice. În Capitală, cele mai afectate zone sunt din Sectorul 2, iar întreruperile vor începe luni, 21 iulie, între orele 09:00 și 17:00.
Zone afectate din București și Ilfov în perioada 21–24 iulie
Pe 21 iulie, în Sectorul 2, vor fi afectate străzile Albatrosului, Raristei, Rădulescu Polixenia, Ion Chirița, Gorgan Spătarul și Sălciilor. Tot în același interval orar, alimentarea va fi oprită pe străzile Alexandru Săvulescu, Ioan Socolescu, Arhitect Hirjeu și Gheorghe Sterian. Alte zone fără curent vor fi Petre Negulescu, Emancipării, Litoralului, Gherghitei (segmentul dintre Șoseaua Colentina și Marcu Zamfir), dar și Intrarea Gherghitei. Întreruperile mai vizează Strada Arion, între Ducă G și Dișescu C, și Strada Dișescu C, între Arion și Petru Poni.
Pe 22 iulie se menține același program și pe aceleași străzi, la care se adaugă Zagoritz Alexandru, Mândrea Gheorghe, Vasile Hristescu, Dumitru Iorgulescu și Șoseaua Mihai Bravu. Vor fi afectate și străzile Azuga, Doamna Ghica (între Azuga și Sinaia), Pâncota și Constanța. Miercuri, 23 iulie, se continuă cu întreruperi în aceleași zone din sectorul 2, între orele 09:00 și 17:00.
În Ilfov, luni, 21 iulie, vor rămâne temporar fără curent locuitorii din Otopeni – Calea București (nr. 220-228), Strada Sulfinei și Bulevardul Aeroportului. În Dobroești vor fi afectate străzile Piersicului, Părului și Mărului, iar în Mogoșoaia – sediile SC CRIȘ-TIM, întreruperea urmând să dureze de la ora 10:00 până la 18:00.
Marți, 22 iulie, Dragomirești Vale va avea întreruperi pe străzile Begoniei, Crăițelor, Cicoarei, Daliei, Valea Stejarului și cele din apropiere. În Ciolpani se oprește curentul pe Șoseaua București-Ploiești, între Anadolu Automobile și Strada Complex Pacea, dar și pe Salcâmului și în zonele industriale adiacente. Bragadiru va fi afectat pe Șoseaua Alexandriei nr. 101L, inclusiv Școala din localitate.
Miercuri, 23 iulie, întreruperile din Mogoșoaia vizează străzile Gării, Ciupercuței, Fierarului, Intrarea Gării, Basculei și tronsonul București–Târgoviște între Ceferiștilor și Fierarului. În Dascălu se vor opri alimentările pe Ialomiței, Plevnei, 1 Mai, Sibiului, Câmpina, Libertății, Timișoara, Magnoliei și Apusului. În Voluntari vor fi întreruperi pe Târnavei, Dâmbovița, Buzăului, Ceahlău, Bucegi și Bulevardul Dunării (între Târnavei și Bucegi), precum și pe strada Neajlov. Clinceni este inclus cu străzile Ciocârliei, Mierlei și cele adiacente.
Joi, 24 iulie, în Clinceni se vor întrerupe alimentările pe străzile Ciocârliei, Trandafirilor, Ciorogârlei, Orhideelor, Ciurari, Cireșică, Privighetori, Șabărului, Garoafei și Ortansei. Tot pe 24 iulie, în satul Izvorani din comuna Ciolpani, curentul va fi oprit pe Nicolae Grigorescu, în zona CAP Izvorani și pe străzile vecine.
În județul Giurgiu, întreruperile planificate încep luni, 21 iulie. În localitatea Palanca, va fi oprit curentul pe Strada Gogora între orele 08:00 și 16:00. În aceeași zi, și în Bolintin Vale se oprește alimentarea pe Strada Libertății, de la Marin din linie până la Baltă, în același interval orar. În zona extravilană Vlașin – Piața 5353, mai exact în zona Trans Gâz Stoenești, curentul va fi oprit între orele 09:00 și 13:00.
Marți, 22 iulie, continuă întreruperile în Bolintin Vale, tot pe Strada Libertății, de la 08:00 la 16:00. Și în Palanca, Strada Gogora rămâne fără curent electric în același interval.
Pe 23 iulie, Palanca va avea întreruperi pe mai multe străzi: Băscăreți, Eftimiu, Mavrache, Șabărului, II Brăila, Eliza Vasilescu, Icoanei și Biserica Veche, între orele 08:00 și 16:00.
Joi, 24 iulie, în Palanca se reiau opririle pe Strada I.I. Brăila, Icoanei, Eliza Vasilescu și Biserică Veche, în același interval 08:00 – 16:00.
Ultima zi anunțată cu opriri este vineri, 25 iulie, când în Palanca va fi întreruptă alimentarea cu energie electrică pe Strada Linia Icoanei, de la ora 08:00 până la 16:00.
Rețele Electrice Muntenia nu a precizat alte localități afectate sau modificări de program pentru sâmbătă și duminică, 26 și 27 iulie. Programul rămâne valabil pentru întreaga săptămână anunțată, în intervalele orare menționate pentru fiecare zonă.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨