EXCLUSIV Ministrul Energiei: Există posibilitatea să avem pene de curent, dar nu unele masive și nu blackout

Data actualizării: 12 august 2025

Există șanse să apară întreruperi de curent în perioada următoare, dar nu de amploare și în niciun caz de tip blackout, a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Deși seceta afectează grav producția de energie hidro, cantitatea mare de energie solară generată în ultimele zile a reușit să echilibreze situația în mare parte.

Producția de energie solară a crescut spectaculos datorită caniculei

Ministrul a explicat că în aceste zile toride consumul de energie electrică a crescut, în medie, cu 300 de megawați pe oră, raportat la un consum obișnuit de 6.000 MW/24h. Din fericire, energia solară acoperă o parte bună din această cerere. În momentul în care ministrul a oferit declarațiile, panourile fotovoltaice injectau peste 1.300 MW în sistemul energetic național, ceea ce reprezenta aproximativ 22% din întreaga producție a țării.

Situația e diferită la hidrocentrale, unde producția este sub așteptări.


“Un minus este, într-adevăr, în segmentul de energie produsă de hidrocentrale, care în mod normal poate să ajungă la 25-30% din totalul potențial al României. Astăzi este undeva la 15,5%, dat fiind debitul foarte mic al Dunării, în special la Porțile de Fier, dar și al celorlalte bazine hidrografice din întreaga țară,”

a spus Bogdan Ivan.

Ministrul a atras atenția că Dunărea a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 32 de ani. În contextul acestei secete severe, săptămâna trecută a fost convocat Comandamentul Energetic Național, din care fac parte toți actorii importanți din domeniu – producători, transportatori, distribuitori și reprezentanți ANRE – pentru a gestiona activ și preventiv situația.

Ivan a precizat că riscul unui blackout este exclus, dar pot apărea avarii locale.

El a menționat că Hidroelectrica a luat din timp măsuri pentru a preveni problemele din această vară.

“Ce e foarte important, încă din această primăvară, colegii mei de la Hidroelectrica au anticipat potențiale riscuri în cursul acestei veri și, deși debitul Dunării este foarte mic, lacurile de acumulare interne din țară sunt aproape pline, cu un grad de umplere de aproape 90%.”

Aceste rezerve sunt folosite în orele de vârf, mai ales între 19:00 și 21:00, când consumul urcă la 8.000 MW.

“Atunci avem aceste baraje, uzinează apa și automat avem o injecție de energie electrică din sectorul hidro pentru a ne asigura că avem echilibru energetic în această perioadă foarte complicată,”

a explicat ministrul.

Pentru a evita probleme cauzate de lucrările de mentenanță, Transelectrica a oprit toate intervențiile planificate pe liniile principale.

“Pentru a nu fi în situația în care să întrerupem furnizarea de energie din cauza unor lucrări de mentenanță, Transelectrica a suspendat toate lucrările de mentenanță planificate la liniile principale pentru a nu scoate din funcțiune nicio componentă critică a rețelei și pentru a permite fluxuri neîntrerupte de import-export atunci când avem nevoie pe vârf de consum.”

Ministrul a dat asigurări că nu se pune problema unui colaps energetic, iar penele de curent care pot apărea sunt doar incidente izolate, fără impact major.

„Da, pot să existe incidente punctuale, dar nu există situația de a avea un blackout în România, ca să fie foarte clar,”

a subliniat Bogdan Ivan.

El a precizat că echipele de intervenție sunt în alertă permanentă, gata să reacționeze la orice problemă care poate apărea.

„Există doar situația în care se pot întâmpla mici accidente pe diferite rețele punctuale, iar ele sunt remediate de urgență și împreună cu toți colegii din Comandamentul Energetic Național suntem în situație de avarie, suntem pregătiți la orice oră din zi și noapte să intervenim tocmai pentru a ne asigura că nu vom avea pene de curent și vom trece cu bine această perioadă foarte grea din punct de vedere al producției de energie.”

Ministrul a mai subliniat că, în comparație cu alte țări europene care au trecut prin probleme grave, România este într-o poziție stabilă.

„Vreau să-i liniștim pe oameni pentru că nu există situația de a avea o pană totală de curent, așa cum s-a întâmplat în Spania și în Portugalia acum câteva luni de zile,”

a spus el, referindu-se la incidente recente din alte state membre UE.

Bogdan Ivan a punctat și că sistemul energetic românesc funcționează în prezent pe un mix sănătos, iar toate instituțiile implicate lucrează în regim de alertă maximă.

„Avem sistemul energetic activ, într-o perioadă în care avem un mix energetic sănătos acum în România și într-o perioadă în care toată lumea e la post 24h/zi, 7 zile din șapte, știe ce are de de făcut pentru a preîntâmpina o situație de avarie care să pună în pericol furnizarea energiei electrice și pentru consumatorii casnici, dar și pentru companii,”

a concluzionat ministrul Energiei.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨