Cum justifică Ilie Bolojan decizia PNL de a elimina votul femeilor și al tinerilor în forurile de conducere ale PNL. Ce mai prevede noul statut al partidului

Data actualizării: 12 august 2025

Ilie Bolojan a impus, cu sprijinul majorității delegaților din partid, schimbarea profundă a regulilor interne din PNL. Organizațiile de femei, de tineret și de seniori nu mai au voie să voteze în forurile de conducere.

Deși pot asista în continuare la ședințe, vocea lor nu mai are putere de decizie. Noua formulă centralizează influența în mâinile liderilor de filiale și ale Biroului Politic Național. Modificările au fost prezentate drept o soluție pentru eficiență sporită și viteză în luarea deciziilor.

Eliminarea votului femeilor și tinerilor provoacă revoltă în partid


Decizia a fost validată oficial în cadrul Consiliului Național, dar nemulțumirile au apărut în culise. Mai mulți membri ai partidului au acuzat că măsurile reprezintă o încercare a lui Ilie Bolojan de a concentra puterea și de a exclude vocile incomode din structurile decizionale. Printre cei criticați se numără și foștii președinți, europarlamentarii și parlamentarii actuali, care își pierd și ei dreptul de vot în conducerea centrală.

Premierul a susținut că noul sistem e gândit pentru „o reprezentare mai eficientă” și că permite „un proces decizional mai rapid, concentrat în jurul liderilor filialelor și membrilor biroului de conducere”. Acesta a afirmat că noul statut este un pas spre „transformarea Partidului Național Liberal”.

În interiorul PNL, nemulțumirile nu au fost exprimate deschis în timpul ședinței, dar după vot au apărut reacții critice. Unii lideri liberali au transmis că „Ilie Bolojan a intrat cu bocancii în conducerea partidului”.

„Sunt deja lideri care spun că Ilie Bolojan, da, susțin aceste măsuri pe care le ia la nivelul executivului, dar poate în partid nu ar trebui să intre direct cu bocancii în conducere, pentru că până în momentul de față, este drept, de obicei acest for de conducere a cam fost de partea președintelui.”Ema Stoica

„Mai sunt și alte argumente, și anume că Ilie Bolojan prin aceste măsuri ar vrea să țină cumva sub control partidul, pentru că odată ce ai mai mulți membri care votează, se creează acele grupuri și astfel unele decizii pot trece destul de la limită, iar perioada care urmează nu este una ușoară pentru nicio formațiune politică.”Ema Stoica

Eliminarea votului pentru femei și tineri a fost percepută de opinie publică drept un pas înapoi. Această decizie a fost critică în contextul în care societatea românească cere mai multă reprezentare și diversitate în conducerea politică.

„Există această critică la adresa clasei politice, în primul rând legată de tinerii care trebuie să vină în politică sau ca pe care partidele trebuie să-i formeze pentru această viață să ai oameni specializați în momentul în care îi vei propune în funcții publice. Dar această idee pe care o vedem reflectată în modul în care arată executivul, și anume că femeile competente din fiecare partid în parte și aici vorbesc inclusiv de PNL, nu sunt promovate de lideri.”Ema Stoica

„A fost răspunsul lui Ilie Bolojan la această întrebare… că au fost în Executiv promovați doar oamenii competenți. Eu refuz să cred că Ilie Bolojan nu crede că are colege competente în propriul partid. Cred, mai degrabă, că vede totul în alb și negru liderul Partidului Național Liberal și încearcă astfel, cum spuneam mai devreme, să țină sub control un partid care ne aducem aminte că totuși a trecut prin niște crize interne destul de mari.”Ema Stoica

Organizațiile de Tineret și de Femei din Blocul Național Sindical au reacționat dur. Într-un comunicat comun, cele două structuri sindicale au ironizat decizia, spunând că este „o veritabilă reîntoarcere în Evul Mediu”, în care doar o mână de oameni aveau drept de decizie, iar ceilalți trebuiau să accepte în tăcere.

„Decizia Partidului Naţional Liberal, luată sâmbătă în cadrul Consiliului Naţional, de a elimina dreptul de vot pentru Organizaţia de Femei şi Organizaţia de Tineret în Biroul Politic Naţional ne oferă, din păcate, un exemplu perfect despre cum se construieşte regresul sub masca modernizării. Este o decizie care nu doar marginalizează două categorii esenţiale pentru viitorul României – femeile şi tinerii –, dar transmite un mesaj periculos: acela că reprezentarea nu mai contează şi că vocea celor care luptă pentru echilibru, incluziune şi drepturi reale poate fi eliminată prin simplu vot intern.”

„Totodată, ne arătăm disponibilitatea fermă de a colabora cu organizaţiile de femei şi de tineret din cadrul PNL – chiar şi în condiţiile în care propriul lor partid le exclude de la masa deciziilor. Credem că doar împreună putem identifica şi susţine politici publice autentice, relevante pentru nevoile reale ale femeilor şi ale tinerilor din România. Pentru că într-o democraţie sănătoasă, vocea celor mulţi nu poate fi redusă la tăcere prin votul celor puţini. Şi pentru că, în ciuda semnalelor venite de la unii lideri politici, noi nu vom obosi să luptăm pentru o societate dreaptă, echitabilă şi cu faţa spre viitor, nu spre trecut.”

Consiliul Național al PNL a decis și dizolvarea unor filiale care nu au avut rezultate bune în alegeri. Zece organizații județene vor trece printr-un proces de alegeri interne. Ema Stoica a explicat că „vor fi practic alegeri noi în filialele sub așteptări”. Ea a mai punctat că lipsa de performanță trebuie înțeleasă în context: în zone ca Harghita sau Covasna, unde UDMR domină, șansele PNL sunt oricum limitate, iar în alte locuri imaginea PNL a fost afectată de alianța cu PSD.

Ilie Bolojan a precizat că noul statut include „principii clare de responsabilizare și descentralizare”, iar conducerea locală trebuie să fie aleasă după criterii de performanță. Acesta a anunțat reintroducerea demisiei de onoare:

„Reintroducem demisia de onoare pentru președinții de organizații care s-au clasat pe ultimele 10 locuri la alegerile locale și parlamentare.”Ilie Bolojan

Pe lângă partea organizatorică, premierul a vorbit și despre situația financiară a partidului. Acesta a recunoscut că PNL a acumulat datorii în anul 2024 și a cerut ca fiecare ales local să contribuie financiar:

„Am acumulat nişte datorii, datorită anului trecut. Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm ţara, dacă nu le dovedim că redresăm PNL, inclusiv din punct de vedere financiar. Nu avem nicio autoritate. De aceea am propus o contribuţie a fiecărui ales local.”Ilie Bolojan

Noul statut al PNL prevede și o restructurare a conducerii centrale. Biroul Executiv va fi redus și va cuprinde un președinte, patru prim-vicepreședinți, un secretar general și 19 reprezentanți regionali. La propunerea președintelui, două personalități publice fără vechime pot fi cooptate. Mandatele vor fi limitate la doi ani.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨