Camera Deputatilor adopta un proiect de lege ce prevede interzicerea accesului persoanelor agresive in Parlament

Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care prevede formarea unui Registrului Electronic al Persoanelor cu Interdicție de Acces în Palatul Parlamentului. În acest registru vor fi înscrise persoanele care au avut un comportament agresiv, atât în interiorul, cât și în curtea instituției parlamentare.
Interdicția de acces în Parlament pentru comportament agresiv
Conform noii legi, persoanele care au manifestat un comportament agresiv fizic și verbal, folosind cuvinte jignitoare, injurii, invective în curtea sau în interiorul Palatului Parlamentului sau care prin acțiunile lor au distrus bunuri aflate în patrimoniul Parlamentului, primesc interdicția de a avea acces în incinta Palatului Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 24 de luni. Interdicția va fi aplicată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților, Biroul Permanent al Senatului sau de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Pentru punerea în aplicare a interdicțiilor înscrise în Registru au acces la conținutul acestuia toate structurile specializate de securitate cu competență în asigurarea securității Palatului Parlamentului.
Proiectul respins la Senat, dar adoptat de Camera Deputaților
Proiectul de lege a fost inițial respins la Senat, dar a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 189 de voturi pentru, 77 contra și zero abțineri. Proiectul a fost depus de Ciprian Șerban (PSD), Csoma Botond (UDMR), Popa Ștefan Ovidiu (PSD), Gabriel Andronache (PNL) și Ovidiu Ganț (grupul minorităților naționale).
În acest moment, proiectul a fost depus la secretarul general al Camerei Deputaților, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. Dacă nu va fi contestat la Curtea Constituțională a României, proiectul va fi trimis președintelui României pentru promulgare.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨