Acuzații de represiune mascată din partea Cancelariei Premierului venite din partea FNSA

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) critică dur gestul lui Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului. Acesta a transmis un ordin de restructurare cu 30% a personalului din fiecare departament, urmare a protestelor salariaților. FNSA consideră acest demers drept revoltător și antidemocratic.
Represiune mascată
Conform unui comunicat de presă semnat de Bogdan Șchiop, președintele FNSA, restructurarea anunțată este de fapt o formă mascată de represiune. Aceasta ar fi menită să reducă la tăcere vocile salariaților care denunță inechitatea și ipocrizia politicilor Guvernului. Mai mult, ar avea rolul de a pedepsi angajații care au ales să își apere drepturile în mod pașnic și legal.
„Protestatarii denunță faptul că, în timp ce sunt amenințați cu concedierea arbitrară, Guvernul continuă să creeze posturi de demnitate publică, să adauge vicepremieri, consilieri, secretari de stat și să risipească bugetul pe alte căi”, se arată în comunicat.
Atac la dreptul la protest
FNSA consideră că acest demers reprezintă un atac la adresa dreptului la protest și a libertății de exprimare. Aceasta ar fi o gravă deviere de la normele statului de drept. Într-un stat democratic care respectă dreptul salariaților de a-și manifesta nemulțumirea împotriva politicilor injuste, prim-ministrul ar fi sancționat aceste practici, prin demiterea imediată a celui ce le promovează.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨