Calin Georgescu la sediul Politiei Ilfov pentru semnarea controlului judiciar

Calin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, a fost prezent la sediul IPJ Ilfov pentru semnarea controlului judiciar. Acesta a fost întâmpinat cu flori și scandări de către susținători, care fluturau steaguri tricolore. Georgescu a venit însoțit de garda sa de corp și a refuzat să facă declarații jurnaliștilor.
Prezent la sediul IPJ Ilfov
La data de 27 mai, procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Calin Georgescu. Acesta a fost pus sub acuzare pentru o nouă faptă, după ce a reprodus la o emisiune de la Realitatea Plus un citat al fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu. Georgescu este cercetat penal pentru 6 infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false și fals în declarații în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei sale electorale din 2024.
Control judiciar
Sub măsura controlului judiciar, Calin Georgescu are obligația de a se prezenta la Poliție, în fața instanței sau la Parchet de fiecare dată când este citat. Acesta are interdicția de a părăsi teritoriul României fără acordul autorităților, interdicția de a face declarații publice sau afirmații care ar putea influența ancheta în curs sau ar putea duce la agravarea situației juridice, prin transformarea controlului judiciar într-o măsură mai dură precum arestul preventiv.
Georgescu a fost așteptat de mai mulți susținători, care scandau și fluturau steaguri tricolore. La ieșirea din sediul Poliției, fostul candidat a făcut cu mâna oamenilor care îl așteptau și îi strigau numele.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨