Cristinel Efta răspunde acuzațiilor de amenințare lansate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja

Scandalul dintre Cristinel Sorin Efta, fostul președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) și Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a atins un nou nivel. Cristinel Efta răspunde acuzațiilor de amenințare lansate de Sebastian Burduja, declarând că nu consideră că l-a amenințat pe ministrul Energiei.
„Nu l-am amenințat, nu se consideră amenințare”
„Nu l-am amenințat, nu se consideră amenințare. Dacă domnul ministru consideră că l-am amenințat, să facă plângere penală, așa cum a spus în postarea de pe Facebook. Eu chiar nu am nicio problemă. Eu doar i-am atras atenția că nu a procedat corect prin amânarea punctelor de pe ordinea de zi”, a declarat Cristinel Sorin Efta.
Întrebat dacă îi pare rău pentru mesajele pentru care le-a trimis, acesta a precizat că nu. „Nu mă înțelegeți greșit, deoarce domnul ministru nu a procedat corect, deoarece statul român a încasat dividende din munca mea, iar eu nu mi-am luat indicatorii de performanță. Nu este o sumă colosală, e o sumă modică”, a spus Cristinel Sorin Efta.
Acuzații reciproce
Sebastian Burduja a publicat mai multe mesaje primite de la Cristinel Sorin Efta, pe care a precizat că le consideră amenințătoare. Ministrul susține că amenințările au venit după ce Ministerul Energiei nu a aprobat plata componentei variabile în 2024, adică bonusul de performanță. În răspuns, Cristinel Sorin Efta a expus propria variantă a poveștii. Acesta îl acuză pe Sebastian Burduja că a amânat aprobarea dividendelor pentru membri CA ai CNCIR.
„Domnul Burduja, în anul 2023, când am avut aprobarea situațiilor finaciare, a aprobat decât dividendele pentru statul român, iar pentru membri Consiliului de Administrație a amânat pentru o ședință ulterioară AGA. În august 2023, eu am publicat în Monitorul Oficial o nouă ședință AGA pe care dânsul a întrunit-o și a amânat această decizie în continuare. Eu i-am spus doar că având o amânare în 2023, așa a procedat și în 2024. Am avut AGA pe 29 luna aceasta prin care reprezentantul în AGA spune că amână indicatorii Consiliului de Administrație și ai directorilor cu contract de mandat. Acum, spune că în 2024 au fost două legi care se bat cap în cap. Corect. Dar în 2023 de ce a amânat de două ori AGA și nu a luat o hotărâre? Eu am făcut o acțiune în instanță. Dosarul se află pe rolul Tribunalului București, fără termen”, a declarat Cristinel Sorin Efta.
În plus, Cristinel Sorin Efta a mai precizat că l-a sunat pe Sebastian Burduja înainte de a îi trimite mesajele, însă acesta din urmă nu a răspuns. „După aceea am vorbit cu dânsul. M-a sunat, i-am explicat care este situația și dânsul a spus că nu se face vinovat, nu știe ce hotărâri s-au luat în AGA. Mie îmi e greu că dânsul nu a văzut hotărârea AGA care s-a ținut pe 29 (n.r. mai)”, a spus Cristinel Sorin Efta.
În ceea ce privește invocările în mesaje ale unor persoane politice, Cristinel Sorin Efta a menționat că nu a dorit să îl intimideze pe ministru. „Eu i-am explicat care e situația, de unde ne cunoaștem, pentru că eu cu dânsul am mai avut niște întâlniri și i-am explicat de unde și până unde”, a explicat acesta.
În concluzie, situația rămâne tensionată între cele două părți, fiecare acuzându-l pe celălalt de nereguli și comportament necorespunzător. Rămâne de văzut cum se va soluționa această dispută și care vor fi repercusiunile asupra celor două părți implicate.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨