Călin Georgescu, primul mesaj după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile: „Mă rog să fie un preşedinte înţelept pentru România. România nu este pierdută, este doar rănită”/ Ce i-a transmis lui George Simion

Călin Georgescu a reacționat, luni, după ce Nicușor Dan a fost declarat câștigătorul alegerilor prezidențiale și va prelua funcția de președinte al României.
Fostul candidat suveranist a transmis un mesaj în care îndeamnă la rugăciune, păstrarea demnității și unitate, exprimându-și speranța că noul președinte va da dovadă de înțelepciune. Totodată, i-a adresat felicitări lui George Simion, pe care îl numește un luptător demn.
Simion, „luptător cu onoare”, Dan, „președinte înțelept pentru România”
„Dragii mei, victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri, ci va fi generată din inimi aprinse care nu renunță, din conștiințe trezite. În aceste 9 luni am răspuns împreună unei chemări, am fost împreună unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. O lucrare care a fost o cernere. Am ales să fim statornici și neclintiți pentru adevăruri nepieritoare în suflet.”
Călin Georgescu face apel la valori spirituale și creștine, îndemnând la împăcare și la păstrarea echilibrului moral după încheierea campaniei.
„Credința noastră strămoșească, familia creștină, demnitatea, înseamnă că, mai presus de dreptatea personală, să alegem pacea. Iertați-vă unii pe alții și rugați-vă neîncetat unii pentru alții.”
În continuarea mesajului, Georgescu face referire la posibile nereguli în procesul electoral, vorbind despre „voturi false” și exprimându-și compasiunea față de cei afectați emoțional de rezultatul alegerilor.
„România nu este pierdută, este doar rănită. Unii dintre voi plângeți, vă văd, vă simt și vă aud lacrimile grele. Plângeți, dragii mei, dar nu deznădăjduiți. Voi nu plângeți pentru înfrângere ci din dragoste pentru țară și neam, iar această iubire e singura noastră datorie. Ea valorează mai mult decât mii de voturi false sau legi date din obediență nu pentru dreptate.”
Georgescu își exprimă recunoștința față de George Simion pentru lupta dusă în campanie și îi transmite un mesaj de susținere și încurajare.
„Îl felicit pe George Simion. A luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare și hotărâre. Mă rog și pentru Nicușor Dan să fie un președinte înțelept pentru România și pentru acestre vremuri tulburi și complicate în țară și în lume. Dincolo de politică mă uit și la omul din el căruia îi revine misiunea de a iubi acest popor.”
În același mesaj, fostul candidat revine asupra acuzațiilor privind alegerile, susținând ideea de „urne trucate” și „conștiințe cumpărate”, fără să prezinte însă dovezi clare.
„Să nu își piardă nădejdia nimeni, idiferent de ceea ce va urma. Rămâneți credincioși până la final. Adevărata bătălie nu se joacă la urne trucate, nici în conștiințe cumpărate, ci în inimi statornice.
Eu am visat și am jertfit pentru o țară demnă și liberă, o țară a bunului simț și a valorilor moștenite de la străbuni și părinți care ne-au învățat calea dreaptă și mântuitoare. Țineți calea dreaptă, credeți doar, și atât.”
George Simion, reacție la mesajul lui Călin Georgescu
George Simion, liderul AUR și fost candidat la alegerile prezidențiale, a reacționat rapid la mesajul transmis de Călin Georgescu, mulțumindu-i public pentru sprijin și adresându-i-se cu apelativul „președinte”.
„Mulțumesc, domnule președinte Călin Georgescu pentru mesajul pe care l-ați dat. Vom continua neabătut, cu onoare, cu hotărâre, cu energie, sunt mult peste 5 milioane de români care au arătat că nu se vând, care merită fiecare strop de energie pe care am pus-o în această luptă pentru poporul român.”
Simion face apel la mobilizare și îndeamnă susținătorii să nu renunțe la idealurile promovate în campanie.
El admite că au existat suspicini privind corectitudinea alegerilor, dar afirmă că nu există dovezi clare de fraude majore.
„Mi-ați scris foarte mulți că există probe despre fraude, le așteptăm. Să știți că fiecare om din secția de vot a fost cu onoare și nu a participat la vreo fraudă. Atât oamenii AUR, cât și cei POT, cât și observatorii.”
Liderul AUR cere echilibru și îi sfătuiește pe cei dezamăgiți să nu acționeze impulsiv. Simion s-a referit la imagini în care susținătorii își tăiau pașapoartele în semn de protest.
„Nu avem semnale majore, dar dacă voi ni le trimiteți facem toți pașii procedurali. Ați răspuns unei chemări și de aceea vă cer împreună cu toată mișcarea suveranistă să nu abandonați lupta.
Am văzut imagini îngrijorătoare cu voi plângând, tăind pașapoartele, nu, nu trebuie să ne tăiem pașapoartele și trebuie să luptăm pentru România din inima noastră. Vă chem să învingem frica, teama, prin iubire, vă chem să aderați la mișcarea suveranistă, să participați în această luptă. Este numai o bătălie, nu am pierdut războiul.”
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨