Răsturnare de situația la cel mai recent SONDAJ înainte de alegerile prezidențiale. Informațiile care schimbă tot ce știam

Data actualizării: 29 aprilie 2025

Alegerile prezidențiale din 2025 se apropie rapid, iar ultimul sondaj FlashData, publicat cu doar câteva zile înainte de finalul campaniei electorale, arată o cursă extrem de strânsă între George Simion, Crin Antonescu și Nicușor Dan, toți trei aflați în competiție directă pentru un loc în turul al doilea, programat pentru data de 18 mai.

Cei trei candidați se desprind clar în preferințele alegătorilor

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 7.500 de persoane, iar rezultatele arată astfel: George Simion (AUR) conduce cu 29% din intențiile de vot, urmat de Crin Antonescu (26%) și Nicușor Dan (23%). Ceilalți candidați sunt la distanță mare: Victor Ponta (8%), Elena Lasconi (7,5%), Lavinia Șandru (2,1%), Daniel Funeriu (1,2%), Cristian Terheș (0,2%), iar Silviu Predoiu, Sebastian Popescu și John-Ion Banu nu au înregistrat niciun procent.

2% dintre cei intervievați nu s-au hotărât încă, iar 1% au preferat să nu răspundă. Potrivit datelor, scorurile din turul doi ar favoriza clar pe Crin Antonescu, susținut de alianța PSD-PNL-UDMR. Într-un eventual duel cu George Simion, Antonescu ar obține 46% față de 42% pentru Simion. Dacă s-ar confrunta cu Nicușor Dan, scorul ar fi de 48% la 40% în favoarea lui Antonescu. Acesta l-ar depăși și pe Victor Ponta cu 52% la 36%. De cealaltă parte, Simion ar avea un ușor avantaj în fața lui Nicușor Dan: 45,5% la 40%.


Sondajul a fost desfășurat online, cu targetare în funcție de locație, vârstă și mediu de reședință (urban sau rural). Eșantionul a fost ajustat conform datelor oficiale privind prezența la vot din noiembrie 2024, iar rezultatele finale au fost ponderate în funcție de genul și vârsta respondenților. Marja de eroare este de ±3,5%, cu un nivel de încredere de 95%.

George Simion își păstrează prima poziție în majoritatea sondajelor din aprilie, chiar dacă procentajul său a oscilat ușor. Astfel, în sondajul CURS din 14 aprilie, Simion era creditat cu 27%, în cel al ARA (15–19 aprilie) cu 26,5%, în timp ce AtlasIntel (22 aprilie) îl plasa la 31,9%. Potrivit celui mai recent sondaj FlashData, publicat pe 28 aprilie, liderul AUR este la 29%. Chiar dacă rămâne favorit, diferența nu îi oferă un confort real pentru turul doi, în special dacă adversarul vine din partea coaliției aflate la guvernare.

În ceea ce-l privește pe Crin Antonescu, revenirea sa pe scena politică pare să fi avut un impact consistent asupra electoratului tradiționalist. Candidatul susținut de alianța PSD-PNL-UDMR apare constant pe locul doi în majoritatea sondajelor. În studiul ARA obține 26%, la fel și în cel CURS. În sondajul FlashData din 28 aprilie rămâne tot la 26%, în timp ce AtlasIntel îl plasează ușor mai jos, cu 22,6%. Suportul din partea partidelor mari și o campanie coordonată îl mențin într-o poziție competitivă pentru finala din 18 mai.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent, s-a transformat din outsider într-un concurent serios pentru turul al doilea. Creșterea sa a fost constantă, mai ales în rândul electoratului urban și tânăr. În sondajul ARA, a fost creditat cu 19,5%, în cel realizat de CURS20%, în AtlasIntel22%, iar în cel mai recent FlashData a ajuns la 23%. Distanța de doar 3 procente față de Simion și de numai 0,5% față de Antonescu, în unele sondaje, face ca mobilizarea alegătorilor să fie esențială în ultimele zile de campanie.

Victor Ponta, candidat independent, este cotat cu 8% în sondajul FlashData. Alte institute îl plasează între 8 și 11%. Deși nu se află printre favoriți pentru turul al doilea, poate avea un rol decisiv în turul final, prin orientarea voturilor electoratului său. În simularea unei confruntări directe, ar pierde atât în fața lui Crin Antonescu (36% vs. 52%), cât și în fața lui Nicușor Dan (42% vs. 48%).

Elena Lasconi, susținută de USR, obține în sondaje scoruri între 5 și 10%. În sondajul FlashData, este creditată cu 7,5%. La fel ca Ponta, nu are șanse reale să ajungă în finală, dar influența asupra electoratului USR ar putea conta în turul doi.

În afara podiumului se mai află și Lavinia Șandru (PUSL) – 2,1%, Daniel Funeriu (independent) – 1,2%, Cristian Terheș (PNCR) – 0,2%, iar Silviu Predoiu (PLAN), Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie) și John-Ion Banu (independent) nu au obținut niciun procent în intențiile de vot.

Biroul Electoral Central a validat oficial 11 candidați care vor apărea pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025. Aceștia sunt, în ordinea înregistrării:

  • George Simion (AUR)
  • Crin Antonescu (Alianța Electorală România Înainte – PSD, PNL, UDMR)
  • Elena Lasconi (USR)
  • Cristian Terheș (PNCR)
  • Lavinia Șandru (PUSL)
  • Victor Ponta (independent)
  • Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie)
  • Silviu Predoiu (PLAN)
  • John-Ion Banu (independent)
  • Daniel Funeriu (independent)

Alegerile se anunță extrem de tensionate, cu o competiție strânsă între George Simion, Crin Antonescu și Nicușor Dan. Diferențele minime dintre primii trei clasați lasă deschisă orice variantă pentru finala din 18 mai, iar ultimele zile de campanie pot înclina decisiv balanța.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨