Ponta solicita miniștrilor să vorbească fluent engleză și franceză pentru eficiență la Consiliile Europene

Duminică, Victor Ponta a lansat Programul Prezidențiale „România pe primul loc”. În cadrul acestui eveniment, Ponta și-a exprimat dorința ca toți miniștrii care vor activa în viitorul Guvern să poată să se exprime fluent în franceză și engleză. Obiectivul este ca aceștia să nu mai aibă nevoie de translator atunci când trebuie să participe la întâlnirile Consiliului European.
Președintele României și rolul în Consiliul European
„În continuare cred că, la Consiliul European, președintele României și eu voi participa doar în măsura în care sunt teme de politică internațională și de securitate. În rest, va merge primul-ministru. Da, îmi doresc să meargă un prim-ministru care nu vorbește cu translator. Nu există translator la Consiliul European și nu există nici frica de a te întâlni cu parteneri europeni, că aoleu, nu înțeleg ce spun. E foarte important acest lucru și pentru președintele României, și pentru primul ministru, și pentru ministrul de Finanțe. E un ministru de Finanțe care vorbește foarte bine maghiară. E în regulă. Da, am nevoie ca toți miniștrii să vorbească engleză și franceză, ca atunci când merg la Consiliile Europene să poată să fie eficienți”, a declarat Ponta.
Programul Prezidențial „România pe primul loc”
În cadrul evenimentului de lansare a programului prezidențial, Ponta a discutat și despre viziunea sa în ceea ce privește atribuțiile unui președinte de țară, în plan extern, dar și ale miniștrilor. Ponta consideră că este esențial ca miniștrii să poată comunică eficient la nivel european, fără a avea nevoie de traducere.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨