România va produce drone la Brașov și vizează exportul în UE și în lume

Ministrul economiei, Bogdan Ivan, a făcut un anunț important referitor la producția de drone în România. Până la finalul acestui an, țara noastră va avea propriile drone și se va lucra la modernizarea liniilor de producție pentru RDX și TNT.
Parteneriat cu Periscope Aviation
„Avem un parteneriat cu cei de la Periscope Aviation pentru producția de drone care va începe în luna mai. Va ajunge producție de serie până la finalul anului. Vom vorbi despre drone, dar și alte capabilități militare pe care le avem cu SUA.”, a declarat Bogdan Ivan.
„Interesul nu e doar să producem pentru Armata Română, ci și să exportăm în UE și în lume”
Producție internă de explozibili
În plus, ministrul a menționat că avem oportunitatea de a ne întări capacitățile de producție în apărare, inclusiv producția de muniție de calibru mic, obuziere, pulberi și explozibili. „Avem proiecte strategice pentru care am deja depuse cereri pentru finanțare. Pentru o parte avem deja finanțare, pentru cealaltă parte căutăm surse de finanțare, dar căutăm și piață.”, a adăugat Bogdan Ivan.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨