Reformele radicale propuse de liderul AUR George Simion: Desființarea Consiliului Național al Audiovizualului și depolitizarea Curții Constituționale

Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a prezentat în cadrul unei emisiuni radio o serie de propuneri de reforme care vizează modificări semnificative în cadrul unor instituții majore ale statului român.
Libertatea de exprimare și CNA
George Simion a criticat dur Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), susținând că acesta funcționează într-un sistem „represiv” și limitează libertatea de exprimare. „În opinia mea, dar nu e confirmat de domnul Predoiu, pentru că așa a vrut domnul Predoiu și un sistem represiv. Da, domnul Predoiu neagă acest lucru. Vedeți în Statele Unite libertatea de exprimare, freedom of speech, este, cred că, la articolul numărul unu, la noi este de-abia articolul 30. Ce cred că trebuie făcut este să fie condamnată penal orice încercare de suprimare a libertății de exprimare”, a declarat liderul AUR.
Excesul de birocrație și rolul instituțiilor
Liderul AUR a continuat cu un mesaj tranșant împotriva „sistemului birocratic”, susținând că prea multe instituții din România sunt inutile.
„Ce trebuie făcut din punct de vedere instituțional este să mai tăiem din toate aceste instituții care sunt absolut inutile. Avem mult prea multe instituții și la nivel local și la nivel central. Consiliul Național al Audiovizualului este parte din acest șir lung de instituții care sunt inutile și nu ar trebui să existe. Există instituții, există poliție, există Procuratură”
, a spus Simion.
Simion a cerut o reformă profundă a mecanismului de numire a judecătorilor CCR, afirmând că această instituție trebuie scoasă „din jocul politic”. „Trebuie să intervenim referitor la lovitura de stat care s-a dat pe 6 decembrie. Trebuie să intervenim asupra modalității în care sunt numiți judecătorii Curții Constituționale și să scoatem Curtea Constituțională din jocul politic”, a conchis liderul AUR.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨