Lansarea candidaturii lui Crin Antonescu, un eveniment marcat de prezența-surpriză a președintelui interimar Ilie Bolojan

Data actualizării: 9 aprilie 2025

Marți, lansarea oficială a candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR și a minorităților naționale a fost un eveniment cu o apariție neașteptată: președintele interimar al României, Ilie Bolojan.

Prezența-surpriză a lui Ilie Bolojan

Încă de la primele ore ale dimineții, zvonurile despre o posibilă prezență a lui Bolojan circulau intens. Reporterul Gândul a confirmat din surse PSD că Bolojan ar urma să participe, dar echipa de comunicare a PNL s-a limitat la un laconic „nu știm”. Așa că a fost o surpriză când pe scaunul dintre Crin Antonescu și Marcel Ciolacu apărea scris, clar și negru pe alb: „Ilie Bolojan”.

Discursurile și intrarea „cetățeanului”

Discursurile speakerilor au fost urmate de apariția lui Crin Antonescu care a încheiat evenimentul. Însă, a fost tras de mânecă de Mircea Roșca, șeful CJ Prahova și coordonatorul campaniei. Crin uitase să-i mulțumească lui Ilie Bolojan. Corectivul a funcționat rapid. Antonescu s-a întors pe scenă și a mulțumit. A fost momentul în care Bolojan a decis să urce și el – deși nu era trecut pe lista vorbitorilor – și să adreseze un mesaj de încheiere. A fost un moment de tensiune, având în vedere că, conform Constituției, președintele (fie el și interimar) nu poate fi membru de partid. Dar Bolojan a venit – nu ca lider PNL, nu ca politician, ci ca… „cetățean”.


„Sunt aici în calitate de președinte interimar al României, dar și de cetățean al țării noastre”, a trasnmsi Ilie Bolojan pentru a clarifica semnele de întrebare legate de prezența sa.

După discurs, Bolojan a părăsit sala primul, ignorând tunul de întrebări ale jurnaliștilor. A traversat mulțimea, mut ca o stâncă în bătaia vântului constituțional, și s-a urcat rapid în mașină. Singurii care au oferit declarații presei au fost Sorin Grindeanu, Kelemen Hunor și – evident – Crin Antonescu. Acesta din urmă s-a arătat vizibil deranjat de întrebările jurnaliștilor despre legalitatea sau moralitatea prezenței lui Bolojan la eveniment. „Domnul Bolojan a făcut nişte precizări foarte clare. A spus că, în calitate de cetăţean, are încredere şi susţine în anumit candidat, ceea ce cred că este simplu. Domnul Ilie Bolojan nu a încălcat absolut cu nimic constrângerile şi prerogativele constituţionale”, a declarat Crin Antonescu.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨