Antonescu se află în grafic și susține că nu există șanse de pierdere dacă nu se bat joc de șansa lor

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a făcut o declarație îndrăzneață în prima zi a campaniei oficiale, la Reșița. El a afirmat că alianța este „în grafic” în ceea ce privește campania electorală.
„Eu vreau doar să vă spun că, în permanență, conducerea Partidului Social Democrat, în funcție cu primul ministru, și a Partidului Național Liberal au fost alături de mine. Nu am avut și nu avem niciun moment de șovăială în această campanie și suntem, dragii mei, în grafic. Nu avem cum, dacă nu ne batem joc de șansa noastră și de viitorul acestei țări, nu avem cum să pierdem. Dar asta nu înseamnă că stăm acasă și ne vine victoria în plic. Asta înseamnă că facem lucrul pe care cei mai mulți dintre dumneavoastră îl fac de ani de zile, și îl fac cu succes, și anume, facem o campanie electorală”, a declarat Crin Antonescu.
Antonescu: „Nu vor mai putea de grija noastră până la sfârșit”
Declarația a venit în contextul în care Crin Antonescu a povestit care au fost barierele de până acum, în precampanie. „De ce lucrurile au mers greu până acum? Pentru că în toată precampania, care a început, practic, în preajma Crăciunului, atunci când alegerea celor patru lideri politici și mai apoi a partidelor pe care aceștia le conduc, au început discurii nesfârșite. Că voi fi sau nu desemnat de consiliile, congresele, adunările partidelor respective. După ce am fost desemenat, au început discuțiile despre faptul că voi fi sau nu susținut. După aceea au început discuțiile despre dacă nu cumva era mai bine sau dacă nu chiar se mai poate să candideze altcineva. Cu toate că în fiecare zi aproape, Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, până să devină președinte interimar, Cătălin Predoiu după aceea au dat ei și alți lideri politici din fruntea acestor partide toate asigurările că nu se pune problema schimbării candidaturii. Nu mai puteau de grija noastră, cum nu vor mai putea de grija noastră până la sfârșit, și au continuat”, a declarat Crin Antonescu.
Antonescu: „Așa îi veți auzi până la sfârșit”
Crin Antonescu a mai precizat că o altă discuție din precampanie care a făcut ca lucrurile să meargă greu a fost cea legată de candidatura lui Victor Ponta, despre care s-a spus că va fi votat de electoratul PSD, în detrimentul lui Crin Antonescu. „Așa îi veți auzi până la sfârșit. Nimeni nu l-a întrebat pe Nicușor Dan când a trecut ultima dată pe la serviciu, pentru care e plătit, primar general. Nimeni nu o întreabă pe doamna Lasconi în ce județ crede că mai e orașul în care e aleasă și e plătită ca primar. Nimeni nu îl întreabă pe domnul Ponta…nu mai zic ce ar putea să îl întrebe, că alimentez un conflict care îi dăunează lui Sorin Grindeanu la RTV”, a mai precizat Crin Antonescu.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨