Lista influencerilor și sumele încasate de la Bogdan Peșchir (BogPR) pentru a-l promova pe Călin Georgescu în online. Oana Zăvoranu și Mădălin Ionescu, cele mai cunoscute nume

Bogdan Peșchir, cunoscut în mediul online drept BogPR, este acuzat că a cheltuit aproximativ un milion de dolari pentru a promova candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2024, folosindu-se de sute de influenceri și personalități publice.
Procurorii susțin că banii au fost direcționați în special prin TikTok, sub formă de „daruri” virtuale, și prin transferuri directe prin Revolut către 265 de persoane. Printre cei care au primit sume consistente se numără Victor Micula, Oana Zăvoranu, Tzancă Uraganu, Dan Diaconescu și Arhiepiscopia Tomisului.
Subvenții masive prin TikTok și Revolut
Între 28 martie 2024 și 31 ianuarie 2025, Peșchir ar fi oferit 879.521,13 dolari sub formă de „gifturi” pe TikTok, în cadrul sesiunilor live ale unor utilizatori, și ar mai fi virat 302.547,87 de lei și 17.859,31 dolari prin aplicația Revolut, atât către conturi bancare, cât și către portofele electronice sau de criptomonede.
Cea mai mare sumă direcționată unui singur beneficiar este de 177.232,4 dolari, trimisă unui utilizator care și-a închis contul înainte ca procurorii să-l poată identifica. Pe următoarele locuri se află Victor Micula, cu 79.282,67 dolari, și Virgil-Alexandru Zidaru, cu 52.031,37 dolari. În total, 68 de influenceri au primit între 1.000 și 9.900 dolari, iar alți 102 au primit sume cuprinse între 100 și 999 dolari.
Procurorii au explicat că strategia lui Peșchir era bine pusă la punct înainte de începerea campaniei electorale:
„Rezoluția infracțională a numitului Peșchir Bogdan și strategia adoptată de acesta pentru a determina alegătorii să îl voteze pe candidatul independent Georgescu Călin au fost concepute și puse la punct cu mult timp înainte de perioada efectivă de desfășurare a campaniei electorale.”
Scopul campaniei era, potrivit anchetatorilor, creșterea influenței lui Peșchir în online și atragerea de persoane în cercul său relațional, în special pe TikTok. În același document, se arată:
„Planul de interferare în alegerile prezidențiale din anul 2024 a presupus, inițial, creșterea notorietății numitului Peșchir Bogdan în mediul online […] prin oferirea de gifturi în vederea atingerii unui nivel cât mai ridicat.”
Procurorii spun că astfel, Peșchir a ajuns la nivelul 50 pe TikTok, cel mai mare din România, și a atras diverși creatori de conținut prin donații și apariții comune, creând o relație de dependență exploatată ulterior în campania de promovare a candidatului Georgescu.
Anchetatorii mai precizează:
„Din datele obținute până în acest moment al anchetei penale, doar raportat la perioada campaniei electorale, Peșchir Bogdan a oferit suma de aproximativ un milion de euro în scopul determinării alegătorilor să îl voteze pe Georgescu Călin.”
Strategia a inclus postări directe de mesaje de susținere și plăți făcute către diverse persoane pentru a încuraja public votul în favoarea candidatului.
În fața procurorilor, Bogdan Peșchir a negat că banii ar fi fost oferiți în scop electoral. El a declarat că a susținut candidatul din proprie inițiativă, iar sumele acordate au fost parte dintr-un demers voluntar:
„nu oferă sumele de bani în scopul obținerii de voturi pentru Călin Georgescu, afirmând că este vorba despre voluntari/voluntariat, persoanele alegând candidatul conform propriilor convingeri.”
Totuși, anchetatorii nu au fost convinși de explicațiile acestuia și notează că Peșchir cunoștea foarte bine limitele legale ale acțiunilor sale:
„chiar Peșchir Bogdan a reflectat asupra acțiunilor sale, efectuând căutări pe internet după sintagme precum «mită electorală» sau «Legea 334/2006» (Legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale)”
Procurorii susțin că inculpatul a avut „o atitudine procesuală nesinceră”, evitând să precizeze exact câți bani a donat și către câte persoane. Acesta a mai spus că:
„nu a dorit niciodată să influențeze opțiunea de vot a acestora în sensul de a îl vota pe candidatul Călin Georgescu.”
Peșchir a precizat că nu l-a cunoscut personal pe Georgescu, dar că:
„după ce a văzut mai multe videoclipuri cu acesta, «m-am hotărât să îl susțin publicând pe contul meu personal această intenție de a-l susține».”
El a mai adăugat că face donații pe TikTok de aproximativ doi ani pentru a-și promova propriul profil, fiind interesat să urce în clasamentul tiktokerilor, în calitate de unic utilizator al contului „BogPR”.
Printre cei care au primit bani de la Peșchir, în afară de Victor Micula, se mai numără și Tzancă Uraganu (314,94 $), Oana Zăvoranu (65,99 $), Dan Diaconescu (202,56 $), dar și membri ai comunității religioase, cum ar fi un cont asociat Arhiepiscopiei Tomisului (516,9 $).
Alți beneficiari au fost influenceri precum Cristina Guță (26.383,58 $), Fistogeanu Ștefan-Alin (18.294,97 $), sau Sterp Nicolae (14.019,67 $).
Lista integrală conține sute de nume, de la persoane publice cunoscute până la utilizatori neidentificați sau conturi închise. Sumele variază de la câteva mii de dolari până la doar câțiva dolari, în funcție de influența sau implicarea beneficiarului.
În total, anchetatorii au identificat 261 de plăți către diverși creatori de conținut și personalități online, toți fiind folosiți pentru a sprijini public candidatura lui Călin Georgescu la prezidențialele din 2024.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨