Ministrul Mediului subliniaza importanta celor 8000 de hectare de padure nou infiintate in lupta cu schimbarile climatice

Data actualizării: 21 martie 2025

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a marcat Ziua Internațională a Pădurilor prin evidențierea importanței celor 8.000 de hectare nou împădurite. Acestea, a afirmat el, „ne vor ajuta să combatem efectele schimbărilor climatice și să prevenim deșertificarea”.

Împăduriri record

„E Ziua Internaţională a Pădurilor şi cel mai frumos mod în care o putem sărbători este prin împăduriri record. Cu milioane de puieţi plantaţi în toată ţara, prin proiecte de împăduriri finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), îmbogăţim zestrea verde a României şi ne asigurăm că investim în sănătatea mediului, în economia verde şi în calitatea vieţii noastre şi a generaţiilor care vin din urmă”, a transmis Mircea Fechet.

Ministrul Mediului a precizat că cele aproape 8.000 hectare noi de pădure, prin contractele semnate deja la Ministerul Mediului, „ne vor ajuta să luptăm cu efectele schimbărilor de climă şi să împiedicăm deşertificarea în zone precum Sahara Olteniei (judeţul Dolj), acolo unde am dat deja startul Lunii Plantării Arborilor”.


Pădurile, sursa de viață

„Pădurile sunt sursa noastră de viaţă şi energie, dar şi de prosperitate, iar tema din acest an a Zilei Internaţionale a Pădurilor, «Pădurile şi alimentele», vine să ne reamintească despre rolul acestora în ceea ce priveşte securitatea alimentară, nutriţia şi mijloacele de trai. Avem, aşadar, obligaţia să privim pădurile noastre cu recunoştinţă şi responsabilitate, şi fiecare arbore, ca pe un exemplu de curaj şi de rezistenţă. De la Stejarul Îngenuncheat din Pădurea Caraorman, care a crescut cu ramurile culcate pe pământ, până la cel mai înalt brad care veghează România de pe Munţii Carpaţi, fiecare arbore are de spus o poveste”, a afirmat ministrul.

El a declarat că și-a dorit ca, „prin proiectul pentru noul Cod Silvic, să avem acces liber în pădure, la pas sau cu bicicleta, şi să ne bucurăm de poveştile care se scriu în liniştea din mijlocul pădurilor”.

Totodată, ministrul Mediului a încurajat cetățenii să petreacă timp în natură și să-i trimită fotografii din plimbările prin păduri: „Vă invit ca astăzi, oriunde vă aflați, să vă faceți timp pentru o plimbare în pădure. Beneficiile sunt garantate”.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨