Inscrierile pentru votul prin corespondenta se apropie de final – Aproape 6000 de romani deja inregistrati

Data actualizării: 20 martie 2025

Astazi este ultima zi in care cetatenii romani cu domiciliul in strainatate se mai pot inscrie pentru a vota prin corespondenta la alegerile prezidentiale din luna mai. Termenul limita de inscriere pentru votul prin corespondenta este astazi, 20 martie, ora 23:59. Aproape 6.000 de romani s-au inscris pana acum pe portalul www.votstrainatate.ro.

Procedura de inscriere

Prin inregistrarea ca alegator prin corespondenta, cetateanul roman cu drept de vot, cu domiciliul sau resedinta in strainatate si care detine un document care dovedeste dreptul de sedere, eliberat de autoritatile straine, solicita transmiterea prin posta a documentelor de vot la adresa sa de corespondenta din strainatate.

De unde vin cele mai multe cereri?

Cele mai multe cereri pentru vot prin corespondenta au fost primite de la romanii din Germania, Marea Britanie, Elvetia, Franta, SUA, Spania, Italia, Canada. Pentru alegerile prezidentiale de anul trecut s-au inregistrat pentru a vota prin corespondenta 6.916 cetateni. Pentru a putea vota prin corespondenta, alegatorul roman trebuie sa aiba domiciliul sau resedinta in strainatate. La alegerile prezidentiale, alegatorul roman din strainatate poate vota la orice sectie de votare sau prin corespondenta, in conditiile legii. Totodata, alegatorul roman poate vota la orice sectie de votare din strainatate, chiar daca nu s-a inregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro.


🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨