Strigatul de durere al unui tata care si-a pierdut copilul in incendiul din Macedonia

Un incendiu devastator a cuprins un club de noapte din Macedonia de Nord, sâmbătă noaptea, în timpul unui concert, după ce au fost aprinse artificii în interior. Cel puțin 59 de persoane și-au pierdut viața, iar alți 155 de tineri au fost răniți.
Este doliu național timp de șapte zile, în timp ce ancheta scoate la iveală detalii îngrijorătoare despre funcționarea ilegală a localului. Clubul opera pe baza unei autorizații obținute prin mită, iar autoritățile au reținut deja 20 de persoane.
Durerea părinților și revolta față de autorități
Oameni îndurerați s-au adunat în fața spitalului din Kocani, cerând răspunsuri și dreptate.
„Am un mesaj pentru premier și pentru cei de la conducere: n-am nevoie de banii lor. Îmi vreau copilul înapoi. Aveam o viață frumoasă. Acum mi-am pierdut copilul. Singurul meu copil.”
Un alt părinte a ridicat întrebări despre lipsa de reacție a autorităților:
„De ce nu a venit primarul? De ce n-a trimis inspectorii să verifice acest club?”
Pericolul din club era evident, spune un alt martor:
„Ușa de intrare în club ziceai că e intrarea într-un subsol decrepit. Ar fi trebuit să aibă cinci căi de evacuare! Cinci!”
Ancheta și persoanele reținute
Ministrul de Interne a confirmat că printre reținuți se află oficiali guvernamentali, reprezentanți ai Ministerului Economiei, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și organizatori ai evenimentului.
„15 suspecți au fost duși la secțiile de poliție. Patru se află sub paza poliției în spital. E vorba de doi membri ai formației, fiul celui care deținea clubul și managerul companiei care se ocupa de club. În arest se află organizatorul evenimentului, un fost secretar de stat în Ministerul Economiei și un actual șef de departament din același minister, un fost director al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și trei angajați ai aceleiași instituții.”
Clubul, care fusese inițial un depozit, nu respecta normele de siguranță, iar lipsa unor ieșiri de urgență funcționale a contribuit la proporțiile tragediei.
Haosul și lupta pentru supraviețuire
În momentul incendiului, în club se aflau aproximativ 1.500 de persoane. Înregistrările video postate pe rețelele sociale arată tineri disperați încercând să fugă prin fumul dens, în timp ce artiștii îi îndeamnă să iasă cât mai repede.
În busculada creată, mulți au căzut și au fost călcați în picioare.
„Focul a izbucnit dintr-o dată și toată lumea a început să strige și să fugă spre ieșire, dar erau 1.500 de oameni înăuntru, nu se putea ieși repede. Unii chiar au încercat să ajungă la băi, să iasă pe acolo, dar erau gratii la ferestre și s-au sufocat acolo. Unii au rămas în club și nu au mai putut fi scoși. Eu m-am descurcat cumva, am căzut pe scări, m-au călcat în picioare. Abia mai puteam să respir, dar am reușit să ies.”
Răniți transportați în spitale din mai multe țări
Victimele aveau între 14 și 24 de ani. Peste 155 de răniți au fost transportați la spitale, mulți dintre ei suferind arsuri grave și intoxicații cu fum. Inițial, au fost tratați la spitalul din Kocani, însă unii au fost transferați către unități medicale din Skopje și țările vecine.
„Doi pacienți conectați la aparate de oxigen au fost transportați cu un avion la Sofia. Alți doi pacienți au fost transportați în Serbia, la spitalul din orașul Nis și la spitalul militar din Belgrad. Ceilalți pacienți sunt în stare stabilă. Mai avem un pacient conectat la aparate care va fi transportat cel mai probabil în Turcia.” – Nebojsa Nastov, directorul spitalului din Kocani
Misiunea de salvare continuă
Problemele în identificarea victimelor sunt accentuate de faptul că mulți dintre cei internați nu aveau acte de identitate asupra lor. Autoritățile au mobilizat echipe speciale pentru a gestiona situația, iar în Macedonia de Nord a fost decretată o săptămână de doliu național.
Tragedia amintește de incendiul din clubul Colectiv din București, din octombrie 2015, unde 65 de persoane și-au pierdut viața și 186 au fost rănite.
În acest moment, forțe de intervenție din mai multe țări asistă la evacuarea pacienților în stare critică. Militari de la Departamentul pentru Situații de Urgență participă la transportul aerian al unor victime, folosind un avion militar pus la dispoziție de MApN.
Aeronava a aterizat dimineața aceasta la Skopje, urmând să ajungă în Vilnius, Lituania, cu patru pacienți intubați și ventilați mecanic. La bord se află echipe medicale specializate de la UPU SMURD Floreasca, pregătite să asigure asistență continuă pe durata zborului.
Conținutul publicat pe politica.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨